Medicii si asistentii medicali romani cauta locuri de munca in Marea Britanie
August 4th, 2010 | Published in DIASPORA
Numerosi medici si asistenti medicali romani isi cauta locuri de munca in sistemul medical din Marea Britanie, insa Guvernul de la Londra a avertizat ca vor fi selectate doar persoanele competente care cunosc limba engleza, informeaza editia online a publicatiei Sunday Express.

Pe fondul diminuarii cu 25 la suta a salariilor in sistemul medical din Romania, asistentii medicali romani ar putea castiga lunar 2.500 de lire (3.000 de euro) in Marea Britanie. Pentru medici, veniturile sunt si mai atractive, salariile ajungand la 5.000 de lire sterline (6.000 de euro).
Potrivit Sunday Express, in ultimii trei ani, aproape 9.000 de asistenti medicali si medici din Romania au cerut permise pentru a lucra in strainatate, Germania si Marea Britanie fiind destinatiile favorite.
Publicatia britanica relateaza ca zeci de medici si asistenti au mers la interviuri de angajare, saptamana trecuta, la sediul din Cluj al companiei Business Activ Consult.
Cu toate acestea, autoritatile britanice afirma ca vor fi angajate doar persoanele care dovedesc competente profesionale si cunostinte lingvistice. “Guvernul de la Londra va acorda permise de lucru doar persoanelor care dau dovada de competente profesionale si de abilitati lingvistice”, a declarat un purtator de cuvant al Departamentului britanic al Sanatatii.
Sursa :Mediafax
