Cu locuinţele ANL de la Tulcea, mai durează
February 20th, 2010 | Published in DOBROGEA | 1 Comment
Locuinţele construite prin ANL Tulcea în zona Lotizare a municipiului, şi care urmează să fie închiriate tinerilor cu vârste de maxim 35 de ani, vor fi date în folosinţă anul acesta, sau cel târziu în primăvara anului viitor. Potrivit declaraţiei inspectorului Mariana Marianciuc, reprezentantul zonal al ANL, pe strada Izvorului, Cartierul Lotizare din municipiul Tulcea vor fi date în folosinţă 70 de unităţi, urmând ca acestea să fie repartizate tulcenilor.
“Am început execuţia la toate patru tronsoanele de bloc şi ne străduim ca, până la sfârşitul acestui an, să le dăm în funcţiune, iar dacă nu se va putea, termenul de execuţie este martie 2011″.
În ceea ce priveşte locuinţele ANL de pe strada Spitalului, deocamdată sunt în construcţie două scări de bloc, apartamentele şi garsonierele fiind scoase la vânzare.
“Pe strada Spitalului, s-a ridicat structura şi s-a terminat structura de rezistenţă pentru două scări, iar perioada prin care trecem cu toţii nu este deloc propice construcţiilor. Ca atare, şantierele sunt într-o perioadă de sistare a execuţiei pe perioada de iarnă. Mai avem necontractate opt apartamente cu trei camere, două apartamente cu două camere la etajele superioare şi cinci garsoniere, dintr-un total de 60 de apartamente. Cele mai căutate au fost cele cu două camere, cele cu o cameră şi pe ultimul loc cele cu trei camere care nu sunt neapărat scumpe cât foarte mari şi pentru că preţul pe unitatea de suprafaţă este relativ bun dar suprafaţa fiind foarte mare, asta a condus la preţuri mari pentru apartamentele cu trei camere”, a mai precizat inspectorul Mariana Marianciuc.
Încă două scări de bloc, în proiect
![]()
Tot pe strada Spitalului urmează să se construiască, conform proiectului iniţial, încă două scări de bloc, apartamentele urmând să fie destinate închirierii.
“Acolo, în primă fază, urmau să se realizeze patru scări de bloc, toate cu credit ipotecar, adică 116 apartamente şi, din cauza faptului că nu am avut solicitanţi care să dispună de posibilităţi materiale şi să contracteze credite ipotecare, s-a renunţat la două scări de bloc şi se fac doar primele două, urmând ca celelalte două să treacă în programul de Tineret Închiriere printr-un efort comun al ANL-ului şi al Primăriei. Acestea sunt prinse în lista ANL-ului pentru anul acesta şi totul va depinde de cât de repede se vor mişca lucrurile la nivel local, cât de repede se va face studiul de fezabilitate, iar eu ştiu că este deja finalizat dacă nu cumva s-a şi predat între timp, şi în funcţie de asta Hotărârea de Consiliu Local şi apoi avem cale liberă să putem demara procedura de licitaţie, de contractare şi tot ce presupune o nouă investiţie”, a mai spus reprezentantul zonal al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

June 24th, 2010at 10:14 pm(#)
cum pot sa beneficiez de o locuinta ANL
. sunt casatorita avem un copil si locuim cu gazda. vas ruga daca puteti sa-mi raspundeti.